Se povesteste ca au trecut ani multi de cand Zamfira isi avea carciuma la varful de magura, aflat langa frumosul sat Setraru. Cu truda multa, cu zambet si cu dragoste, si-a ridicat ea carciuma – atat cat sa ii fie casa buna de locuit intransa, dar si sa le vina calatorilor in ajutor, cu un culcus si cu ceva d-ale gurii. Sigur ca astfel, mai castiga si ea cate o letcaie, cat sa-si duca zilele. Se mai aude ca era tare generoasa, chiar nefiind avuta, incat la ea, sus pe magura, toti cei ce ii calcau pragul, aveau parte si de un paharel de tarie buna, nemaipomenit de aromata. Zamfira a noastra devenise vestita atat pentru retetele sale extraordinare de bauturi, dar si pentru omenia si vorba dulce, frumos mestesugita inspre liniste si buna intelegere dintre oameni.
Amu, se aude ca venise vremea in care haiducii pradau pamanturile tarii si nimic nu prea mai era la locul sau. Banditii nu ii jefuiau doar pe cei putred de bogati sau pe invadatorii turci, ci pe toti calatorii. Erau vremuri grele, iar frica se gasea in privirile tuturor.
In ziua in care incepe povestea noastra, in satul Setraru vremea era tare rea. Ploua cu atata furie si de zile intregi, incat oamenii priveau cu fereala inspre cer si mai rar se priveau si intre ei.
Chiar pe aceasta vreme cainoasa, patrunse in sat o caravana. Venea de departe, vezi bine, iar rotile celor noua carute erau pline de noroi si oleaca ciobite de la atata amar de drum. Bidivii cu coamele plouate, erau slabiti si hamesiti, dar cel mai tare si mai mult, rebegiti de frig.
Cei care venisera cu caravana se dadura jos de prin carute, iesind de sub coviltirele peticite si ude leoarca, cu apa siroind in rauri peste ele. Erau cam ponositi si cu crestetele acoperite de glugi pamantii. Deshamara caii si ii dusera intr-o sura. Intrebara apoi in stanga si-n dreapta, pe care izbutira sa-l mai prinda pe afara, daca stia unde o puteau gasi pe o anume carciumareasa, Zamfira. Auzind ca aceasta se afla, dupa cum ne-am putea astepta, pe magura, la carciuma ei, dintre cei sapte acoperiti de glugi si mantii cenusii, unul ramase cu carutele acoperite, acolo unde erau, in ploaie, pe o ulita a satului. Restul, se intinsera la drum, prin padure, cautand sa ajunga pe magura. Insa drumul nu era fara primejdii, iar noaptea se apropia.