Zamfira i-a servit pe cei sase musafiri ciudati, pana cand acestia s-au saturat, au laudat bauturile si apoi s-au incins la un joc de zaruri. Fata cea blonda i se adresa Zamfirei:
– Te cautam de multa vreme, am ajuns la tine din aproape in aproape. Ne-au indrumat oamenii…
Se opri, apuca paharul si mai lua o gura din bautura, apoi continua aratand spre aceasta:
– Pentru asa ceva, merita sa vii tocmai de la Dunare…
– De la Dunare?, o intrerupse Zamfira. Dar cine sunteti voi si ce vreti de la mine? Pricep, bauturile sunt bune, dar totusi…
– Totusi, ai dreptate, draga Zamfira!, hohoti blonda. Pentru o bautura ne aflam astazi aici!
Hohoti din nou, iar ceilalti ii tinura isonul.
– Noi, continua ea, suntem haiducii de la Dunare si iti aducem in dar prada bogata!
Zamfira facu ochii mari.
– Haiducii lui Razna, relua fata. Aaa, eu mi-s Razna, de buna seama…
– Razna?, facu Zamfira.
– Ei, nu se poate, pufni blonda. N-ai auzit de Razna si banda ei de haiduci? Ei, noi suntem aia care sicanam vasele turcesti. Ii mai si jefuim, da…
Zamfira o privea in continuare, nedumerita.
– Am pradat pe unu’, care avea vasul plin cu trestie de zahar. Blonda isi rasucea o suvita pe deget. Si… am adus butoaiele, sunt jos, in sat.
Zamfira se lumina dintr-o data si ii spuse, sigura pe ea si zambind:
– Vreti sa faceti rom… De aceea ati venit la mine!
Deodata, toti cei sase banditi ranjira catre Zamfira.
– Asa-i, incuviinta Razna.
– Bine, facu Zamfira, insa de la Dunare si pana aici, la magura de langa Setraru… e cale lunga!
– Este, este!, hohotira haiducii.
Ii povestira cum dadusera peste vasul turcesc.
– Spera sa se strecoare pe langa noi, fara sa-l simtim… Dunarea e tare mare, vezi bine, insa noi, haiducii de pe Dunare, am invatat sa asculta apa in toata cele…
Razna ranji si ii deslusi mai departe:
– Atunci cand depinzi de apa, trebuie sa stii totul despre ea… Care-i sunt curentii, la ce punct se schimba intre ei, dar si care is locurile in care se incruciseaza… Iar petrecand amar de multa vreme in aceleasi ape, acestea ne-au si devenit camin!
– Asa i-am prins pe turci… Ar fi izbutit sa treaca nevazuti, neauziti si nestiuti cu totul pe langa noi, daca… ar fi cunoscut apele mai bine!
Unul dintre ceilalti haiduci mormai atunci:
– Vasele otomane ne plac cel mai mult… De ce-am prada calatori la drumul mare – care poate abia au dupa ce sa bea o cana cu apa – cand otomanii sunt si incredibil de avuti, dar si neglijenti!
Razna aproba cele rostite de acesta, apoi mai sezară mult la vorba, pana cand se lasa noaptea. Zamfira ii invita sa ramana peste noapte in odăile de oaspeți din carciuma, iar acestia primira bucurosi. Dormira neintorsii, iar a doua zi, plecara inapoi in sat, cat sa aduca butoaiele cu trestie de zahar, sus pe magura.
Atunci cand s-a indreptat vremea, Zamfira noastra a plecat prin padure, cat sa adune toate ierburile de care avea trebuinta pentru a prepara bautura dorita de haiduci.
Asa, se povesteste ca peste sutele de ani, reteta Zamfirei pentru Romul Haiducului, a supravietuit.